A MURIT ACTORUL COMUNIST MIRCEA DIACONU, UN CETĂȚEAN ABSOLUT BANAL ȘI NEINTERESANT CARE A FOST ÎNGROPAT CU ONORURI MILITARE


 

    Nu mi-a plăcut niciodată oportunismul și dacă a existat cumva o întruchipare a oportunismului, aceea a fost actorul ceaușist Mircea Diaconu.
    Ca atare nu mi-a plăcut niciodată ca actor Mircea Diaconu. Dar asta nu înseamnă că l-am urât. Dimpotrivă. Omul nu putea fi nici admirat nici detestat.

    Nu se remarca prin nimic. N-avea nici o calitate, și nici un viciu. Era un tip complet mediocru. Dar era onctuos. Lunecos adică, în toate accepțiunile posibile ale cuvântului.
   Mircea Diaconu se definea el însuși într-un interviu la televiziune, nu cu mult timp în urmă: ”— Nu mă recomandă nimic. Sunt cel mai banal om din România” (Vezi știrile Antena 3).
   Nu am știut niciodată pentru ce din anul 1972 și până în decembrie 1989, Mircea Diaconu nu a lipsit ca prezență fizică din nici un film făcut în România. Indiferent cine ar fi fost producătorul filmului, Mircea Diaconu era obligatoriu pe lista actorilor care urmau să joace în respectivul film. Erau ani în care juca în patru, cinci, șase filme.
      Nu a avut totuși nici un rol memorabil. Prestația din BULETIN DE BUCUREȘTI este una submediocră, dar sumele pe care le primea erau fabuloase. La fel ca sumele pe care le primeau confrații lui de scenă.
    Eu bănuiesc că era chemat de producătorii de filme ca să joace în filmele lor din cu totul alte motive. Probabil că le era frică de el. Fiindcă avea influență și trecere pe la vârful Partidului Comunist. Tot jucând roluri mici de activist comunist dedicat trup și suflet Partidului Comunist, își făcuse o falsă imagine de mare actor. Și asta a funcționat până în momentul morții, ba chiar și după moarte.
   Juca mai ales roluri de proletar cu conștiință comunistă adâncită și avea trecere la cadre, dar și la conducerea de partid. Era membru al Partidului Comunist. Cică fusese forțat să intre în Partid. Hai, lasă-mă!...
   Era un actor comunist putred de bogat jucând roluri de activist comunist în filme comuniste. Asta nu l-a împiedicat ca în decembrie 1989 să iasă în public și să ceară interzicerea comunismului. A spus că era persecutat de Partidul Comunist și că i se interzicea să joace în filme.
   Și a funcționat și asta. A fost declarat revoluționar. A candidat pentru Senat și a fost făcut senator. A vrut să fie europarlamentar și l-am făcut europarlamentar. S-a arătat scandalizat că numai unii primesc Steaua României și imediat a fost decorat cu Steaua României. A publicat romanul ȘUGUBINA și Uniunea Scriitorilor l-a declarat scriitor de geniu și i-a dat premiul Uniunii Scriitorilor. Când a scris a doua carte a fost pus ministru al Culturii.
   Doamne ferește să fi dat de înțeles că vrea să urmeze o carieră militară că Ministerul Apărării l-ar fi înălțat pe loc la gradul de general cu cinci stele și l-ar fi pus șeful Armatei.
   De ce a devenit el geniul național (și mai ales cu ajutorul cui) nimeni nu poate spune. Dar eu o pot spune. În țară avem români capabili, medici extraordinari, oameni de știință, ingineri, arhitecți, scriitori uimitori. Fiecare dintre aceștia ar merita să primească cel puțin onorurile pe care le-a primit Mircea Diaconu. Dar aceștia sunt menținuți cu forța în anonimat ca nu cumva să se trezească pe undeva vreo scânteie de mândrie națională. Și în locul lor se prezintă națiunii pe post de ”comoară a poporului” consilierii președintelui Iohannis decorați pe bandă rulantă sau câte un actor ca Diaconu. Și i se spune: ”Națiune română, uite prin ce te remarci tu în lume: prin actorul Mircea Diaconu.”
    Și treaba asta se repetă periodic cu toți actorii. Și prinde! Este de fapt un joc. Personalitățile care se prezintă poporului cu fast în momentul trecerii lor în neființă sunt numai actori și cântăreți. De ce? Pentru că toți proștii se uită la filme și ascultă muzică și au senzația și satisfacția că națiunea lor este mare când văd că se recunoaște drept geniu un actor ale cărui filme le-au urmărit și ei. Dacă ar muri un matematician sau un cercetător științific nimeni nu ar urmări evenimentul.
    Așteptați să vedeți circ atunci când va muri Florin Piersic. Vor avea loc funerarii naționale. Va defila armata, se vor trage salve de tun. Probabil vor fi coborâte în bernă drapelele. Televiziunile vor exploda....
    Mircea Diaconu a fost îngropat cu onoruri militare și o gloată de români l-au dus la groapă, călcându-se în picioare și holbându-se să-l vadă cum arată mort. Un an de zile de aici înainte televiziunile și presa vor vorbi despre ”măreața moștenire pe care actorul Mircea Diaconu a lăsat-o poporului român și culturii române”. Căutați și voi moștenirea asta. Eu nu am găsit-o. O fi prin Piața Obor sau s-o fi plimbând pe la Gara de Nord.
    Pentru ce a fost îngropat Diaconu cu onoruri militare, habar n-am. După cum habar nu am de ce a primit în viață o căruță de medalii (inclusiv Steaua României). Dar a devenit o tradiție în România ca toți actorii ceaușiști să fie înmormântați cu onoruri militare. Că alte personalități nu avem. Cum zicea Adrian Păunescu,


Atât ne e cetatea de pitică
Și-atâta a ajuns acum de scundă
Încât pământul nostru se scufundă
Și dacă peste el o frunză pică.


Emil ȚERMURE

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *