TELEVIZIUNILE SUNT ÎN MOARTE CLINICĂ

    Toate televiziunile românești sunt private (cu excepția TVR). Private fiind, te-ai aștepta ca nivelul emisiunilor pe care ele le difuzează să fie unul absolut ridicat. Dar lucrurile stau exact invers, calitatea emisiunilor tv nici măcar nu mai poate fi definită, acestea au devenit expresii ale decăderii (sau mai degrabă ale decadenței) meseriei de jurnalist. Am văzut recent la un post de televiziune cum jurnaliștii criticau faptul că oamenii demonstrau. Cine dă bani pentru ca astfel de entități dubioase să rămână pe piață? Nu cumva statul? Nu cumva mizeriile acestea sunt

sponsorizate de la Bugetul țării?
    Cum de nu a dat faliment nici o mare televiziune privată în ultimii 35 de ani? Cine comandă publicitate la astfel de televiziuni? Cum de se face că în România, în plină economie de piață, unde concurența ar trebui să fie acerbă, profiturile tuturor televiziunilor sunt liniar egale și la fel ratingurile? Adică toate obțin profit la greu și toate au audiență maximă. Nu vi se pare ciudat? Nu vi se pare ciudat că nici o mare editură privată din

A MURIT ACTORUL COMUNIST MIRCEA DIACONU, UN CETĂȚEAN ABSOLUT BANAL ȘI NEINTERESANT CARE A FOST ÎNGROPAT CU ONORURI MILITARE

 

    Nu mi-a plăcut niciodată oportunismul și dacă a existat cumva o întruchipare a oportunismului, aceea a fost actorul ceaușist Mircea Diaconu.
    Ca atare nu mi-a plăcut niciodată ca actor Mircea Diaconu. Dar asta nu înseamnă că l-am urât. Dimpotrivă. Omul nu putea fi nici admirat nici detestat.

    Nu se remarca prin nimic. N-avea nici o calitate, și nici un viciu. Era un tip complet mediocru. Dar era onctuos. Lunecos adică, în toate accepțiunile posibile ale cuvântului.
   Mircea Diaconu se definea el însuși într-un interviu la televiziune, nu cu mult timp în urmă: ”— Nu mă recomandă nimic. Sunt cel mai banal om din România” (Vezi știrile Antena 3).
   Nu am știut niciodată pentru ce din anul 1972 și până în decembrie 1989, Mircea Diaconu nu a lipsit ca prezență fizică din nici un film făcut în România. Indiferent cine ar fi fost producătorul filmului, Mircea Diaconu era obligatoriu pe lista actorilor care urmau să joace în respectivul film. Erau ani în care juca în patru, cinci, șase filme.